„Am creat peste 2000 de investitori la bursă cu care mă mândresc în fiecare zi.”
Despre mine
Sunt pasionat de bursă încă din școala generală, când joaca mea era similară cu cea de acum: urmăream evoluția acțiunilor, a companiilor și citeam articole din domeniul financiar, de dimineață până seara. Diferența este că acuma pot pune în practică toate cunoștințele mele pe piața bursieră – în următorii 5 ani îmi doresc să lansez propriul fond de investiții, și până la 37 de ani intenționez să reinvestesc constant, acumulând astfel suficient capital ca să îmi permită să trec la următorul nivel de investiții.
Mentorat
Am ajutat până acum peste 2000 de persoane să facă primii pași pe bursă și să devină investitori în adevăratul sens al cuvântului – nu trăitori de clipă sau jucători la bursă ci investitori pasionați, dornici să genereze plusvaloare.
„Obișnuiesc să caut acele companii nepopulare, după care le studiez pentru a vedea dacă această nepopularitate este permanentă.”
Portofoliu investiții
Maior Army
O ”armată” de investitori pasionați de investitii
-
Ghid de investiții
Află în ce, cum și de ce investesc eu.
-
Cursuri
Ai acces la resurse educaționale dezvoltate sau recomandate de mine!
-
Evenimente
Cele mai relevante evenimente cu și despre bursă, Online și Offline
-
Comunitate
Te așteaptă o armată de investitori împreună cu care poți lua cele mai bune decizii investiționale.